80% din cei peste 13 000 copaci plantați în această primăvară s-au prins

iunie 4, 2021

Weekendul acesta echipa Million Trees Moldova a vizitat câteva locații din r. Criuleni, unde am plantat în această primăvară. O să vă povestim pe parcurs despre fiecare.

Plantarea de pe ambele maluri ale r. Ichel Coșernița/Vadul lui Vodă se dezvoltă foarte frumos, copacii sau prins în proporție de peste 80% și de săptămâna viitoare vom începe lucrările de îngrijire. Suntem foarte bucuroși să vedem copacii noștri care s-au prins și în curând se vor transforma într-o pădurice de toată frumusețea!

Copacii plantați în mai multe locații în s. Coșernița – pe teritoriul Centrului de Tineret, teritoriul Grădiniței și în centrul satului s-au prins bine și sunt îngrijiți și monitorizați de persoane responsabile.

Salciile și plopii plantați în această primăvară pe r. Răut în 3 rânduri, în s. Jevreni aproape toți s-au prins.

O rată mai mică de prindere (aprox. 70%) urmărim la copacii plantați de noi în toamna 2020, pe traseul Onițcani – Slobozia-Dușca. Vom marca copacii care nu s-au prins și îi vom înlocui la toamnă.

Pe această cale dorim să mulțumim tuturor voluntarilor și partenerilor care au avut încredere în noi și au facut aceste plantări posibile!

Mulțumim Tucano Coffee Moldova, Ambianța, Amdaris, NANU Market, O’Key Imobil, Terra Rica, Cazacu&Co, Best4u International, The Flavour Style, Muvi Express, Bons Offices, DOiS Internet Agency, IPGroup MD, DaVinci Dental, A.O. ETOS și diez.

Proiectul de împădurire este realizat cu susținerea Primăriei Coșernița, Boșcana, Jevreni, Onițcani dar și coordonat cu Inspecția pentru Protecția Mediului Criuleni și Agenția Apele Moldovei.

Împreună putem să împădurim Moldova!

#milliontreesmoldova #haimoldova